Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă. Obiceiuri româneşti de Paşte

pastePaştele aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri şi tradiţii religioase. De Paşte, spun preoţii, nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă, bucuria fiind sentimentul predominant.

Sărbătoarea Paştelui este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul “Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!”, potrivit Antena3.ro.

Numele sărbătorii derivă din cuvântul ebraic “pesah”, care înseamnă “trecere” şi vine din termenul egiptean cu acelaşi înţeles “paseh”.
La miezul nopţii, preotul iese din biserică şi cheamă credincioşii cu îndemnul “Veniţi de luaţi Lumină!”. În multe locuri, lumina este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropite cu vin, denumite Paşti.

După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul, avându-l în frunte pe preot, înconjoară biserica de trei ori, cântând “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Apoi, preotul intră din nou în biserică, unde continuă slujba de Înviere, care durează până în jurul orei 03.00.

Credincioşii aduc la biserică, în noaptea Învierii, ouă vopsite, cozonac, pască, friptură şi alte preparate de Paşte, pe care preoţii le sfinţesc. După slujbă, se dă dezlegarea la dulce, care marchează încheierea postului, astfel că merindele sfinţite vor putea fi mâncate.

Tot de Paşte, credincioşii aprind lumânări pe mormintele celor dragi şi duc acolo bucate pe care le dau de pomană celor sărmani.

Duminică spre prânz, credincioşii sunt aşteptaţi la biserică pentru slujba cunoscută ca “A doua Înviere”, la care vor fi citite, în 12 limbi, versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.

Săptămâna de după Înviere se numeşte Săptămâna Luminată, în care nu se mai posteşte.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*