Ion Lungu: Intenţionez să convoc o şedinţă pentru a aproba înfiinţarea unei noi societăţi de transport a agentului termic

25 martie 2015

ion lunguPrimarul municipiului Suceava nu renunţă la ideea de a înfiinţa o nouă societate de distribuţie a agentului termic. El este cu atât mai ferm pe poziţie cu cât Termica este în insolvenţă şi nu are plan de reorganizare deoarece Curtea de Apel Iași a anulat planul propus de principalul creditor “Unicom Holding” la solicitarea altui creditor -ACET.

„În Consiliul Local, unii au spus să nu luăm nicio decizie până nu avem o hotărâre a instanţei. Sigur, nu e o hotărâre finală, dar este deja o hotărâre, care spune ceva. Săptămâna viitoare, voi avea nişte discuţii informative cu domnii consilieri locali. Intenţionez să convoc o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, pentru a aproba înfiinţarea unei noi societăţi de transport a agentului termic”, a declarat, miercuri, Lungu.

like-facebookPotrivit acestuia, pe 16 aprilie, va avea loc licitaţia pentru un nou operator de transport-distribuţie.

„Chiar dacă noi nu putem ajunge la prima strigare la distribuţie, urmează etapa a doua şi etapa finală la negocieri”, a declarat primarul.

 

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia