Un magazin din localitatea Preuteşti, administrat de un bărbat de 57 de ani, a fost spart de hoţi în noaptea de luni spre marţi. Hoţii au tăiat gratiile şi au spart un geam, iar din interior au furat mai multe produse alimentare.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.