Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Update! Percheziţii la Pefectura Suceava. Procurorii DNA au vizat şi o firmă, locuinţa prefectului, dar şi o primărie

prefectul sinescu dnaProcurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Suceava efectuează, vineri, percheziţii la Instituţia prefectului, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de fals, comise în perioada 2012 – 2014.

În cursul zilei de 20.02.2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul Suceava și comuna Brodina județul Suceava, dintre care 3 sunt la sediul unei instituții publice (Instituţia Prefectului), iar restul la  societatea comercială Forest Brod,  la trei puncte de lucru, care a aparţinut primarului din  Brodina, Vasile Melen, și la domiciliul prefectului Florin Sinescu, dar şi la Primăria Brodina.

like-facebookÎn cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Prefectul Florin Sinescu este urmărit penal pentru trafic de influenţă, iar primarul din Brodina, Vasile Viorel Mele, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit unor informaţii de ultimă oră, după descinderile la locuinţa prefectului Florin Sinescu, acesta a fost urcat într-o Dacia Logan, unde a condus până la Prefectura Suceava însoţit de doi procurori.
Procurorii DNA au intrat şi în birourile angajaţilor de la Compartimentul Juridic din Prefectură, de unde au ridicat mai multe documente. Şefa compartimentului juridic, Gabriela Paranici, a mers cu procurorii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Percheziţii ale procurorilor DNA la Pefectura Suceava | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*