Pentru a veni în spijinul persoanelor cu handicap din judeţul Suceava, beneficiare ale prestaţiilor sociale şi a facilităților acordate conform Legii nr. 448/2006, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a reorganizat activitatea cu publicul.
- În cazul persoanelor nedeplasabile, dosarul va fi depus de către aparţinători tot la camera 32, urmând ca evaluarea complexă în vederea încadrării în grad de handicap să fie realizată ulterior, la domiciliul acestora, pe baza cererii depuse de aparţinători.
De asemenea, sala de aşteptare a fost reamenajată, iar pentru facilitarea accesului la informaţiile şi serviciile oferite persoanelor adulte cu handicap, atât la intrare cât şi în interiorul clădirii au fost amplasate indicatoare şi panouri de informare.
Totodată, pentru fluidizarea activităţii, pe uşa fiecărei camere sunt afişate informaţii utile cu privire la activitatea fiecărui birou.
La camera 28: își desfășoară activitatea un consilier juridic care poate oferi informații și consiliere juridică, persoanelor interesate cu privire la Legea nr. 448/2006 republicată în 2008, legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Programul de audienţe al Preşedintelui Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap este săptămânal, în zilele de luni şi miercuri, între orele 11-13.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia