Numărul dosarelor aflate în mâinile procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dar și a celor 13 unități de parchet din subordine este în creștere, potrivit datelor din bilanțul instituției care a fost prezentat, luni, de prim-procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Daniela Iuliana Lămășanu.
Potrivit acesteia, procurorii din subordinea sa au avut în lucru, în 2014, nu mai puțin de 60.715 dosare. Dintre acestea au fost soluționate, până la 31 decembrie 2014, 28.285 dosare, alte 28.547 fiind în curs de rezolvare. Numărul dosarelor finalizate într-un an a crescut considerabil față de 2014, în condițiile în care în 2014 au fost finalizate 28.285 anchete penale, față de 24.656 în anul precedent.
Grav este că din totalul dosarelor în lucru 7.607 sunt cu autori necunoscuți, majoritatea covârșitoare a acestora fiind instrumentate de polițiști.
La prezentarea bilanțului au luat parte și Bogdan Licu prim-adjunct al procurorului general al României, Bogdan Gabor vicepreședinte CSM și Luminița Palade -membru CSM, dar și conducerile Parchetelor Tribunalelor Suceava și Botoșani, Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuți, Fălticeni,Vatra Dornei, Dorohoi, Botoșani, Săveni și Darabani.