Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Fălticeniul are cel mai mare buget din istorie, cu 40% mai mare faţă de anul trecut. Vezi cum vor fi folosiţi banii!

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Bugetul local al municipiului Fălticeni pentru anul 2015 a fost aprobat în cadrul unei şedinţe extraordinare, vineri, 13 februarie a.c. În cifre, punând în balanţă veniturile şi cheltuielile, bugetul Fălticeniului se situează în acest an la suma de 68.462.700 lei.

like-facebookEste cel mai mare buget din istoria Fălticeniului, o creştere de 40% faţă de anul 2014. La funcţionare avem o creştere de 5,4% faţă de prevederile anului trecut. Creşterea spectaculoasă este la secţiunea de dezvoltare, tot ceea ce înseamnă investiţii, la care avem o creştere de 334% faţă de anul 2014. Şi mai important, am început anul fără să avem datorii către nimeni.”, precizează primarul Gheorghe Cătălin Coman.

Ca pondere a cheltuielilor, investiţiile vor reprezenta în acest an 36,33% din buget (faţă de 15,24% în 2014).

Investiţiile mari care vor fi derulate în acest an vizează: continuarea lucrărilor la Spitalul Municipal Fălticeni, Zona de agrement „Nada Florilor”, contribuţia locală la programele europene derulate în colaborare cu Consiliul Judeţean Suceava de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, managementul integrat al deşeurilor (proiecte la care Fălticeniul nu are datorii), reabilitarea şi modernizarea străzii Sucevei, o sumă de peste 2 milioane de lei pentru reabilitări şi modernizări în sistemul de învăţământ, asfaltări de drumuri în valoare de 3,6 milioane de lei, plus alte lucrări de amenajare urbană (peste 1 milion de lei)

Alte priorităţi ale Primăriei Fălticeni în anul 2015 sunt legate de asigurarea fondurilor pentru:

  • Consultanţă şi expertiză pentru proiecte cu finanţare europeană (în perspectiva deschiderii noilor axe de finanţare şi atragerii de fonduri);
  • Asigurarea facilităţilor în domeniul transporturilor (amenajare parcări, trotuare, sisteme de colectare a apelor pluviale);
  • Salubrizare (inclusiv amenajarea de platforme de colectare subterane);
  • Implementarea programului de colectare selectivă, participarea la Concursul Naţional „Oraşul reciclării”, şi organizarea pe plan local a unui concurs dedicat unităţilor de învăţământ cu premii în valoare de 240.000 de lei;
  • Implementarea unui sistem de monitorizarea video a traficului rutier;
  • Premierea elevilor şi profesorilor cu rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare. Asigurarea burselor şcolare;
  • Finanţarea activităţilor sportive;
  • Sănătate, Asistenţă socială, Cultură, Protecţia mediului.

Ţin să le mulţumesc celor 12 consilieri PSD pentru votul care a asigurat aprobarea proiectului de buget. Din păcate ceilalţi consilieri au ales să se abţină sau să fie împotrivă la toate articolele proiectului de hotărâre, inclusiv la acele investiţii importante pentru oraşul nostr: spital, baza de agrement Nada Florilor, strada Sucevei, şi chiar la investiţiile din învăţământ, cu toate că unii dintre consilieri sunt profesori”, a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*