Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 5 milioane de lei fondurile pentru lucrările la noul spital din Fălticeni

spital_municipal_falticeniBugetul municipiului Fălticeni a primit o suplimentare de fonduri pentru secţiunea de dezvoltare. Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 5 milioane de lei sumele alocate pentru continuarea lucrărilor la noul spital din Fălticeni.

O alocare financiară de aceeaşi valoare a fost făcută de Guvernul României şi la finalul anului 2014 (decembrie), suma nefolosită, aproape 4,1 milioane de lei (timpul rămas nu a permis derularea de lucrări de o asemenea valoare), urmând a fi cheltuită în acest an.

like-facebook„Cu fondurile primite de la Guvernul României prin ultimele două alocări financiare, lucrările de construcţie la spitalul din Fălticeni se apropie de final şi sunt optimist că investiţia va fi finalizată la termen. De la Fălticeni s-au făcut toate diligenţele pentru a avea continuitate în finanţarea lucrărilor iar acest efort este real pentru că din 2012 până în prezent pentru această investiţie am primit 38 de milioane de lei (380 miliarde de lei vechi)”, precizează primarul Gheorghe Cătălin Coman.

Activitatea Spitalului Municipal Fălticeni va fi susţinută în acest an şi prin alocări de fonduri de la bugetul local, necesare îmbunătăţirii actului medical: 150.000 de lei pentru aparatură şi dotări.

În bugetul local sunt prevăzute fonduri şi pentru achiziţionarea de locuinţe pentru medici (600.000 de lei). Vom avea un spital nou, dar nu este suficient să avem o clădire dacă nu avem medici. De aceea încercăm să atragem cadre medicale la Fălticeni, oferindu-le confortul muncii dar şi locuinţe de serviciu”, precizează primarul Gheorghe Cătălin Coman.

De asemenea, din veniturile proprii ale spitalului, pentru dotări, este prevăzută suma de 600.000 de lei. Toate achiziţiile vor fi făcute astfel încât aparatura să fie utilă spitalului în condiţiile oferite de spitalul vechi dar să poată să fie mutate în noul spital după finalizarea construcţiei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*