Vineri 01 Noiembrie 2024, Actualizat acum 305 zile 12:00 am

Piesa de teatru „Tanti Chanel”, pe scena Universității „Ștefan cel Mare” Suceava

tanti-chanel-afisCasa de Cultură a Studenților din Suceava va fi gazda piesei de teatru „Tanti Chanel”, în interpretarea actorilor Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Evenimentul va avea loc marți, 17 februarie 2015, la ora 19.00.

Piesa de teatru „Tanti Chanel”, după Nikolai Koleada, îi are în distribuție pe Silvia Băleanu Popa, Annemarie Chertic, Irina Răduțu–Codreanu, Andreea Boboc, Alina Mîndru, Andreea Spătaru și Daniel Busuioc. Regia îi aparține lui Ion Sapdaru, pregătirea muzicală lui Dragoș Mihai Cohal, iar costumele și decorul au fost asigurate de Alina Dincă Pușcașu, respectiv Gelu Rîșca.

Piesa lui Koleada, „Tanti Chanel” (în original „baba Chanel”), este un eseu al apusului existenței omului pe pământ. Scrisă cu mult umor, dar și cu pronunțate tușuri dramatice și tragice, „Tanti Chanel” derivă clar din filonul realismului critic al marii literaturi ruse. Temele lui Dostoievski, Gogol, Cehov se împletesc firesc în opera acestui creator care caută să-și povestească istoriile sincer până la naturalism. Koleada balansează în piesele sale cu un curaj nebun pe marginea prăpastiei, alimentându-se din vertijul spaimei al nesăbuinței și al hazardului.

Trăirea maximă, marile prăbușiri interioare, colapsul emoțional pe fondul unei povești banale – acestea sunt mijloacele cu care își construiește piesele Nikolai Koleada, care nu se dezminte nici în ,,Tanti Chanel”.

Prețul unui bilet la spectacol este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi și studenți.

Biletele se pot achiziționa între orele 09:00 – 16:00, la camera 101, din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, sau la intrarea în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, înaintea spectacolului.

Informații și rezervări la telefonul: 0753 595 452.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*