O suceveancă a împlinit un secol de viață. Este vorba despre Viorica Hogaş, născută la data de 9 februarie 1915, în comuna Udeşti-judeţul Suceava. A trecut prin două războaie mondiale, a fost refugiată, a reușit să treacă prin foamete și a muncit toată viața din greu. Deși este văduvă de război,legislația nu i-a permis să aibă două pensii, așa că trăiește din pensia de 290 de lei.Are o fiică,doi nepoți și trei strănepoți, cu aceștia se mândrește și de bucură când toțio vizitează.
La vârsta de aur, femeia încă are pofta de viața. Ea ne-a destănuit secretul longevității care este cumpătare.
A absolvit Liceului Industrial Suceava, în anul 1932-1933 şi a funcţionat în învăţământ timp de doi ani pe postul de maistră de lucru manual la Şcoala Primară din comuna Udeşti, după care, desfiinţându-se acest post, și-a continuat activitatea în învăţământ la aceeaşi unitate şcolară, încă doi ani, ca învăţătoare . Dat find faptul că legile în vigoare de atunci, nu-i permiteau sa ia şi salariu şi pensie, fiind și văduvă de război a fost obligată să renunţ la învăţământ pentru a beneficia de pensia militară.
„Soţul meu, Ioan Hogaş, învăţător, a fost dat dispărut pe Frontul de Est, în urma operaţiunilor militare româno-germane de la Dalnic-Odessa (Pen.Crimeea). Prin urmare, am fost obligată să renunţ la învăţământ pentru a beneficia de pensia militară. Am fost în familie cinci fraţi, din care trei fete şi doi băieţi, fiind în viaţă, azi, doar trei fraţi şi ei longevivi ca vârstă, eu fiind decana de vârstă, Eusebie, 90 de ani şi Şerban, 85 de ani. Părinţii ne-au educat în frica de Dumnezeu, în cinste şi corectitudine, fiind o familie de oameni apreciaţi şi respectaţi în comunitatea udeşteană. În familia noastră, cu un număr mare de intelectuali, din moşi strămoşi, care au contribuit la dezvoltarea societăţii per ansamblu. Soţul meu, învăţătorul Ioan Hogaş, a fost mobilizat, în anul 1941, cu gradul de elev-plutonier, plecând pe Frontul de Est cu Regimentul 6 Vânători şi în luptele de la Dalnic-Odessa a fost dat dispărut, eu rămânând văduvă de la vârsta de 25 de ani, cu un copil de doi ani şi jumătate care nu şi-a cunoscut tatăl”,își amintește bătrâna.
Viața prin care a trăit este demnă de apariția într-o carte. A trecut prin cele mi grele momente ale vieții.
„Au fost zile grele, cu foarte multe întreruperi de a primi pensia, am fost refugiate (eu şi fiica mea, Adriana, n.r.) în Oltenia. Venind din Refugiu, am trecut prin nevoi, foamete, secetă. De ce nu, mă pot mândri cu arborele genealogic, începând de la Popa Andrei, care, între anii 1775-1777-(şi nepotul meu, istoric, poate să v-o confirme, n.r.) a refuzat să depună jurământul de supunere faţă de Imperiul Habsburgic”, ne-a destănuit sărbătorita.
A fost crescută cu dragoste, cinste și corectitudine, încercând să-și educe copilul, nepoții cu aceleași calități.
,,Moştenesc respectul, cinstea, omenia, supunerea, de la strămoşii noştri, în mare număr preoţi, profesori, ingineri-aş aminti pe binecunoscutul profesor Eusebie Popovici, fost director al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”-Suceava, Dormidon Popovici, ministru şi Guvernator al Bucovinei, Traian Popovici, primarul Cernăuţiului cel care a facilitat ca populaţia evreiască să scape de teroarea Holocaustului. Am înţeles, tot de la nepotul meu, prof. Adrian Popovici, că actorul, binecunoscutul Dustin Hoffman, va juca rolul lui Traian Popovici, într-o recentă producţie. La vârsta de 22 de ani m-am căsătorit cu învăţătorul Ioan Hogaş, având împreună un singur copil, fiica noastră Adriana, astăzi pensionară (77 de ani). M-am luptat cu viaţa grea, am purtat pe fată în şcoală, care a urmat tradiţia familiei, devenind învăţătoare. Azi trăiesc dintr-o pensie infimă de 290 de lei, dar, nu după gradul pe care l-a avut soţul meu, de sublocotenent. Asta a fost şi este recunoştinţa comunităţii pentru faptul că soţul meu şi-a dat viaţa pentru apărarea Ţării, lăsând un copil care nu a ştiut ce este dragostea şi ocrotirea unui tată. Am căutat să suplinesc acest handicap şi să-i ofer toată dragostea şi grija. Fiica mea, şi ea văduvă de 19 ani, m-a bucurat, ascultându-mă, în primul rând şi mi-a îmbogăţit familia, numeric. În urma căsătoriei cu învăţătorul Marcel Popovici, trecut la cele veşnice pe 19 martie 1996, mi-a dăruit copiii: Carmen şi Adrian, mezinul, astăzi, cel din urmă slujind Muza Clio în scris. De la fiică, Carmen, căsătorită cu Petrică Simeria, am trei strănepoţi, Bogdan, Irina şi Florin. Primul, subofiţer la Inspectoratul de Jandarmi Suceava, Irina pedagog la C.N. „Spiru Haret” şi Florin, elev la C.N. de Artă „Ciprian Porumbescu”-Suceava. Dar, cred că dintre toţi nepoţii, cel care mi-e la inimă, este Adrian Popovici care, vulcanic fiind, nu m-a supărat cu nimic”, povestește sărbătorita.
