Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Inconştienţă! Un bărbat şi-a pus băiatul de 15 ani să conducă un tractor

masina_politiei_tractor-300x227Marţi dimineaţă,  pe strada Ion Irimescu, din comuna Moara, polițiștii au prins în flagrant un minor de 15 ani, localnic, care fără să posede permis de conducere, conducea un tractor cu remorcă neînmatriculat.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, ansamblul auto este proprietatea tatălui minorului, un bărbat de 50 ani, din aceeaşi localitate, care i l-a încredinţat să-l conducă, acesta aflându-se ca pasager în remorcă.

like-facebookÎn cauză s-a întocmit dosar penal faţă de minor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat”, ,,tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere”.
Potrivit poliţiştilor, faţă de tatăl minorului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*