Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Centura Suceava, iluminată de chinezării

centuraLucrări de mântuială privind exact capitolul cel mai important pentru siguranţa şoferilor pe centura Suceava, anume iluminatul pe timp de noapte. Compania de Drumuri este acuzată că a închis ochii la montarea unor stâlpi de iluminat subdimensionaţi, cu lămpi solare slabe şi acumulatori necorespunzători, prost montați, permițând astfel unor firme controversate să facă profituri frumoase. Zona este cunoscută printre localnici drept „Zidul morţii“.

like-facebookCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) este acuzată că a favorizat la licitaţia derulată pentru terminarea lucrărilor pe cinci kilometri din centura Suceava două firme controversate. Contractul, cifrat la 1,2 milioane euro a fost acordat asocierii Teo Trans Consulting – Straco. Prima firmă este deținută de fratele unui fost director de achiziții al CNADNR aflat în cercetarea DNA, a doua deținută de oameni de afaceri printre care unii aflați în cercetare la același parchet.

Acuzele sunt grave căci privesc lucrări de maximă importanţă pentru siguranţa şoferilor, anume iluminatul pe timp de noapte. Proiectul a prevăzut montarea a 156 de stâlpi de iluminat pe cinci kilometri ai centurii, o parte a acestora într-o zonă cunoscută de numărul mare de accidente rutiere mortale, numită de localnici „zidul morţii“. Fotografii deţinute de „România liberă“ arată maşini circulând în beznă zilele trecute noaptea pe centura Sucevei, în pofida faptului că s-au plătit sute de mii de euro pe un sistem de iluminat nou care trebuia să funcţioneze.

Cum te asiguri că scapi de nedoriţi la licitaţii

Unul dintre trucuri este să ceri participanţilor să facă lucrările într-un timp foarte scurt. Cerinţa are rolul de a goni nedoriţii din licitaţie căci doar firma favorită ştie că eşti dispus să prelungeşti considerabil acest termen. Acuza vine din partea unei firme care a dorit să participe la licitaţia pentru centura Suceava, nu a făcut-o speriată de timpul scurt cerut, respectiv 30 de zile, şi care acum, după ce au trecut trei luni de la semnarea contractului cu firmele favorite iar lucrările nu s-au încheiat, a depus o plângere la CNADNR. Urmare a termenului scurt impus pentru lucrări CNADNR a primit o singură ofertă, aceasta venind din partea asocierii Teo Trans Consulting – Straco. Potrivit documentaţiei, cele 30 de zile se socotesc de la data semnării contractului (7 noiembrie 2014) sau a emiterii ordinelor de începere a lucrărilor. Inexplicabil ordinul a fost emis mult mai târziu, adică la 10 decembrie, întârziere care a majorat de la o lună la două luni timpul aflat la dispoziţie pentru efectuarea lucrărilor. Acestea nu sunt terminate nici acum, la aproape trei luni de la semnarea contractului. „Durata de execuţie a contractului a expirat în data de 28 ianuarie. Estimăm că finalizarea lucrărilor va avea loc în săptămâna 2-6 februarie. Lucrările au fost sistate în perioada de timp friguros înregistrat ca atare în zona Suceava, nefavorabil execuţiei unor lucrări specifice, în perioada 8 decembrie – 12 ianuarie“, spune CNADNR.

Calitate low-cost

soseaua de centuraOdată ce ai scăpat de nedoriţi, se pune problema maximizării profiturilor. Ziarul „România liberă“ a explicat că una dintre practici este nerespectarea specificaţiilor cerute, micşorarea cantităţilor de materiale folosite sau subdimensionarea elementelor. Potrivit acuzelor formulate de firma indicată în plângerea adresată CNADNR, Teo Trans – Straco au montat stâlpi de iluminat mai subţiri în diametru din tablă de grosime mică, cu flanşe subdimenisonate de prindere pe sol şi baterii, cabluri lăsate la vedere care trebuiau închise în stâlp drept măsură de protecţie împotriva furturilor.

„Stâlpii au diametru exterior de 175 mm faţă de dimensiunea obligatorie de 350 mm, sunt confecţionaţi din tablă groasă de 2-3 mm inferioară celei de 6 mm cerută şi sunt prinşi în patru buloane în loc de 8“, se arată în plângerea adresată CNADNR. În loc să ţină piept la un vânt de 150 de kilometri la oră, cum au fost proiectaţi, stâlpii se vor prăbuși peste maşini la viteze mai mici ale vântului. Bateriile şi lămpile solare montate, care ar trebui să ţină până la 5 zile chiar dacă afară este înnorat, par a nu ţine nici o zi. „Se aprind aleatoriu, iar firmele nu au prezentat fişele luminotehnice ale sistemelor montate“.

CNADNR dă asigurări însă că totul este în regulă. „Sistemul de iluminare fotovoltaic, acesta a fost realizat potrivit proiectului întocmit de către firma de proiectare de specialitate, verificat de către verificator de proiect, cu încadrarea în lista de cantităţi şi preţurile ofertate şi contractate“, spune CNADNR. Compania nu explică de ce, dacă echipamentele montate coincid cu cele prevăzute în oferta firmelor Teo Trans Consulting și Straco, aceste echipamente nu corespund cerințelor ridicate de CNADNR în caietul de sarcini al licitației.

Zidul morţii rămâne în beznă

În pofida amplasării aşa-zisului sistem de iluminare pe centura Suceava, decesele de pe aceasta riscă să continue. Pericolul priveşte în special zona cunoscută de localnici drept „zidul morţii“.

Este vorba de un pilon de pod lat de câteva zeci de metri, amplasat sub centură la intersecţia cu DN17, în mijlocul drumului.

De-a lungul anilor, mai mulţi şoferi care circulau cu viteză noaptea sau pe ceaţă şi care nu au observat pilonul aflat în beznă s-au izbit de acesta pierzându-şi viaţa.

Sursa: Romania Liberă


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*