În perioada 31 ianuarie -02 februarie, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţişti de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat pe raza județului acțiuni tematice, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi pe linia combaterii încălcării regimului legal de viteză şi a depăşirilor neregulamentare.
Astfel, au fost aplicate 495 de amenzi în valoare de 141.783 de lei, din care 296 pentru încălcarea regimului legal de viteză, au fost reţinute 25 de permise de conducere, din care 8 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi au fost testaţi cu aparatul etilotest 330 de şoferi.
Spre exemplu, un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoşani, a condus autoturismul, pe str. Universităţii din municipiul Suceava, având o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă la spital a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal.
Duminică, polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 34 ani, din comuna Straja, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209G, pe raza localităţii de domiciliu, cu viteza de 116 km/h în localitate.
În cauză, s-a procedat la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Duminică, polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 40 ani, din oraşul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuţi din localitate, cu viteza de 106 km/h.
În cauză, s-a procedat la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.