Veşti bune pentru sucevenii care beneficiază de reducere sau gratuităţi la transportul public local. De luni, 2 februarie, abonamentele TPL vor fi distribuite atât pentru elevi, studenţi, cât şi pentru pensionari.
„Noi am aprobat în proiectul de buget subvenţii de 5,2 milioane de lei pentru transportul în comun, pentru a acorda facilităţi la mai multe categorii de călători”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Preţul unui abonament pentru elevi este de 30 de lei, în loc de 66 de lei, cât costă un abonament normal, valabil pe toate liniile, dar elevii achită doar 15 lei, diferenţa fiind suportată Primărie.
De asemenea, studenţii plătesc abonamente în valoare de 30 de lei, dar 50% pot recupera de la Ministerul Educaţiei. Pensionarii beneficiază de o reducere de 50% .