Joi seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost sesizat despre faptul că, pe un drum comunal de pe raza comunei Bilca, se află un bărbat de 55 ani, localnic, victima unui accident rutier.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce victima, aflată în stare de ebrietate se deplasa în calitate de pieton, pe partea carosabilă a DJ 178 C, a fost acroșat de un autoturism ce se deplasa în aceeași direcție de mers și al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
Victima a fost transportată la spital, pentru investigații medicale, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului rutier, identificarea conducătorului auto și a autovehiculului implicat în evenimentul rutier”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.