Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Vremea se schimbă: revine iarna

lapovitaMeteorologii anunţă o schimbare a vremii, care devine închisă şi se răceşte. La munte îşi vor face apariţia chiar precipitaţii sub formă de ninsori. Vineri, vremea va fi în general închisă, dar şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Plouă pe arii extinse în Banat şi în Oltenia, dar ploi vor fi şi în Crişana şi în Maramureş, iar seara acestea se extind local în Muntenia, apoi, mai puţine însă şi  în Transilvania.

like-facebookLa munte, în masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi din Munţii Banatului  vor fi precipitaţii mixte, apoi ninsori. În sud şi în sud-est, mai ales în prima parte a zilei, va mai fi ceaţă, izolat asociată cu burniţă. Vântul suflă mai tare la munte, dar e tot mai alert şi în sud şi pe arii mai restrânse şi în celelalte zone. Maximele se vor situa între 4 grade în nordul Moldovei şi 14 grade în Lunca Dunării.

Sâmbătă, norii acoperă întreaga zi şi cad precipitaţii pe arii extinse. Ziua sunt ploi, dar seară şi în noaptea de sâmbătă spre duminică ploile se transformă treptat în lapoviţă şi ninsoare în regiunile intracarpatice, precum şi în nordul Moldovei. La munte cad precipitaţii mixt, apoi sunt mai ales ninsori. În Banat, în Olteni, dar şi la munte, mai ales in masivele din sud si sud-vest se aduna izalat peste 20 l de apa pe mp. Vantul are intensificari in sud si in centru dar mai ales munte. Desi temperaturile scad, vremea caldă încă pentru această dată, cu maxime de la 1 grad în nordul Moldovei până la 11 grade în Dobrogea.

like facebookDuminică, vremea rămâne închisă şi chiar se mai răceşte puţin. Pe arii relativ extinse cad precipitaţii în toate regiunile. Peste zi acestea sunt mixte în vest, în nord şi în centru şi mai ales ninsori noaptea, în timp ce în celelalte regiuni predomină ploile. Vor fi izolat condiţii de formare a poleiului, iar în sud-est se pot aduna în jur de 10 l/mp. La munte ninge, iar vântul e mai alert în sudul Olteniei şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 1 grad în vest şi cel mult 9 grade în estul Dobrogei.

Sursa: RTV.NET


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*