În luna februarie, vor intra în vigoare noi reglementări rutiere, în ceea ce priveşte siguranţa copiilor care sunt transportaţi în autovehicule, pe drumurile publice.
Conform noilor reglementări, copiii cu o înălţime de până la 135 de cm. pot fi transportaţi în autovehicule, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii, potrivit unui comunicat al Poliției Române.
De asemenea, copiii cu o înălţime de peste 135 de cm. pot fi transportaţi în autovehicule, doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, sau dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.
Există şi excepţii. Astfel, dispozitivul de fixare în scaun pentru copii nu este obligatoriu dacă copilul se află într-un autovehicul destinat transportului public de persoane, precum şi în taxi, dacă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
Totodată, se exceptează de la obligaţia de a fi fixat sau prins cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranţă pe timpul transportului, copilul pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea acestor sisteme de siguranţă. Conducătorul de autovehicul are obligaţia să aibă asupra sa certificatul medical, în conţinutul căruia trebuie să fie menţionată durata de valabilitate a acestuia.
În aceste cazuri, transportul copilului se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului, iar în cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul.
Menţionăm că, dispozitivul de fixare în scaun pentru copii trebuie să fie omologat şi adecvat pentru caracteristicile fizice ale copiilor şi se instalează pe locurile din spate ale autovehiculului, în conformitate cu instrucţiunile de montare furnizate de către producătorul acestuia, care indică în ce mod şi în care tipuri de autovehicule poate fi folosit sistemul în condiţii de siguranţă.
Prin excepţie, dispozitivele de fixare în scaun pentru copii pot fi montate inclusiv pe locul din faţă, prin orientarea cu faţa spre direcţia opusă direcţiei normale de deplasare a autovehiculului, numai după dezactivarea airbag-ului frontal corespunzător locului.
Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, conducătorul autovehiculului este sancţionat cu 4 – 5 puncte-amendă (390 – 487,5 de lei) şi 3 puncte de penalizare în cazul:
– nerespectării obligaţiei de a se asigura că minorii poartă centuri de siguranţă sau sunt transportaţi în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament.
– nerespectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.