Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Cum câştigă Primăria Suceava din criza francului elveţian

franci-elvetieniÎn timp ce românii care au luat credite în franci elveţieni s-au văzut puşi sub ghilotină după „explozia” monedei, există şi persoane care au motive de bucurie. Cei din Primăria Suceava sunt fericiţi că în vistierie vor intra peste 3 milioane de lei în contul proiectului de reabilitare a iluminatului public stradal, potrivit ziarulevenimentul.ro. Investiţia este finanţată în proporţie de 85 % de statul elveţian cu fonduri nerambursabile. Primăria Suceava trebuie să asigure o cofinanţare de 15% a investiţiei.

like-facebookValoarea totală a proiectului este de 6 milioane de franci elveţieni, care la data de 14 ianuarie 2015, valorau 22.440.000 de lei. Pe 21 ianuarie, cele 6 milioane de franci costau 27.060.000 de lei. şi asta pentru că moneda străină a crescut de la 3,74 (cursul de pe 14 ianuarie) de lei la 4,51 de lei (cursul de pe 21 ianuarie).

Prin proiectul finanţat de statul elveţian se vor cumpăra 4326 de corpuri de iluminat cu led şi un sistem de telegestiune.
În urma majorării cursului valutar, Primăria câştigă peste 3 milioane de lei, fără ca statul elveţian să iasă în pierdere.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*