Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sucevean mort în Germania, repatriat în colet poștal

postasUn bărbat originar din comuna Vama, decedat în Germania, a fost repatriat de rude printr-o metodă mai puțin obișnuită și a fost ”predat pe semnătură” de poștașul din sat.
H.H, de 46 de ani, se stabilise de mai mulți ani în Germania, împreună cu un frate. La sfârșitul anului trecut, chiar de Crăciun, bărbatul a decedat din cauze naturale, potrivit afirmațiilor apropiaților, ”posibil din cauza unui edem pulmonar”. Membrii familiei de acolo au procedat la incinerarea defunctului în termenul prevăzut de legislația germană, dar, pentru a se îndeplini dorința celui decedat și deopotrivă a rudelor din țară, acesta trebuia să ajungă în final să fie înhumat acasă, în România.
like-facebookMai puțin obișnuită este însă metoda aleasă de rude pentru a-l repatria. Urna sigilată cu cenușa defunctului a fost pur și simplu pusă într-un colet poștal și expediată în țară unui cunoscut, care urma să ajute rudele îndurerate să organizeze înhumarea rămășițelor. Neobișnuita idee a lăsat toată comuna de destinație în uluire, mai ales că aventura decedatului nu s-a oprit aici. Destinatarul coletului a fost anunțat că trebuie să ridice o trimitere poștală, dar acesta, pentru că nu se putea deplasa în acel moment și nu și-a dat seama imediat despre ce trimitere este vorba, a rugat un prieten poștaș să îi aducă până acasă obiectul și documentele de semnat la primire. Om cumsecade și fără să știe ce transportă, poștașul a vrut să dea o mână de ajutor prietenului și să mulțumească deopotrivă un beneficiar al serviciilor Poștei, așa că a încărcat și pachetul buclucaș pe bicicletă, l-a cărat prin tot satul cât a livrat restul corespondenței și în final s-a prezentat la destinatar să ducă și coletul ”de la neamț”. Abia atunci a înțeles destinatarul despre care pachet era vorba și a aflat și poștașul că a plimbat de fapt ore în șir mortul pe bicicletă. Povestea decedatului trimis prin poștă și plimbat pe bicicletă a făcut înconjurul comunei în câteva ore și cu certitudine va rămâne în folclorul local. Urna a fost înhumată conform dorinței rudelor sâmbătă, pe 17 ianuarie, în comuna Vama.
Chiar dacă poate părea bizară sau nefirească pentru unii, metoda de repatriere folosită de rudele defunctului s-a dovedit una pragmatică și a fost probabil cea mai sigură și economică disponibilă în condițiile respective. Dacă rudele ar fi ales să repatrieze trupul defunctului ca atare, demersul ar fi necesitat sicriu și transport special, în valoare de câteva mii de euro, precum și o procedură birocratică greu de urmat tocmai în perioada sărbătorilor, care implica dovezi trimise din țară, aproape imposibil de obținut când funcționarii români erau liberi de sărbători, pentru obținerea pașaportului mortuar și aprobărilor în Germania.
Pentru cei ce aleg varianta incinerării, oriunde în Europa, urna cu cenușa defunctului este predată familiei și devine un bun al acesteia, pe care îl poate păstra cât vrea, înhuma sau depune unde și când consideră de cuviință. Potrivit informațiilor oferite de MAE pe site-ul său, transportul urnei cu cenușă umană din Germania în România nu necesită pașaport mortuar, ci doar certificatul de deces și eventual, ca recomandare, o adeverință de incinerare. Asta îi scutește pe aparținători de un lung șir de complicații birocratice și reduce costurile repatrierii după incinerare la prețul metodei de transport aleasă pentru urna cu cenușă – în acest caz alegerea fiind coletul poștal, ca pentru expedierea oricărui bun personal.
Sursa: Monitorul de Câmpulung

Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Român mort în Germania, repatriat în colet poștal | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*