Peste 81.000 de țigarete de contrabandă au fost confiscate de polițiștii din Suceava de la doi bărbați din Siret care le transportau cu o autoutilitară. Cei doi au fost reținuți, iar autovehiculul folosit în activitatea infracțională a fost indisponibilizat.
Marţi, un echipaj de poliție de la rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni a oprit pentru control, pe Drumul Național 2, pe raza comunei Forăşti, o autoutilitară în care se aflau doi bărbați, de 21 și 22 de ani, ambii din oraşul Siret.
În autoutilitară, polițiștii au descoperit un compartiment special amenajat, în care au fost găsite 81.340 de ţigarete, de diverse mărci, de provenienţă duty-free.
Autoutilitara a fost indisponibilizată, iar ţigaretele, în valoare de peste 52.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
„Cei doi bărbați au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava”, se arată într-un comunicat de presă.
Aceștia vor fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.