La Editura Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava a apărut, pe 24 decembrie, cel de-al doilea album de fotografie realizat de către lector univ. dr. Codruţ Şerban, într-o editiţie limitată, de lux. Intitulat „Anotimpurile Lucavei”, albumul explorează în detaliu, de-a lungul celor 216 pagini, curgerea anotimpurilor în universul cailor din Herghelia Lucina.
„Tenace şi laborios, fotograful Codruţ Şerban îşi gestionează cu tact şi inteligenţă proiectul, bucurîndu-ne, la finele lui 2014, cu un nou album, Anotimpurile Lucavei, apărut în ediţie limitată la Editura Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava. Complexitatea abordării şi limpezimea discursului, care transpar din paginile prezentului album, au stârnit interesul lumii artistice.”
Felix Aftene, artist vizual
Preşedinte UAP Iaşi
„Blîndul, nobilul, inteligentul şi necuvîntătorul animal a venit şi-şi face loc în viaţa lui Codruţ Şerban, care uită o vreme de Literele şi studenţii săi suceveni şi ne oferă liniştea adînc grăitoare a fotografiilor sale – un dar pentru el, pentru noi, pentru nebănuitorii cai de sub Chiciura – sau din toată lumea.”
Profesor emeritus Ştefan Avădanei
„Împărţind momentele alături de aceste personaje mitice anotimp după anotimp, fotograful a căutat în paginile prezentului album să izoleze privitorul de lumea exterioară, oferindu-i o alternativă vie şi la fel de adevărată a realităţii. Construind o naraţiune a identităţii, Codruţ Şerban nu caută să manipuleze privirea, ci surprinde şi imprimă un mod desăvârşit de a trăi.”
Maria Bilaşevschi, critic de artă
„Priviţi cu atenţie fotografia cu acel curcubeu înalt, arcuit peste curba domoală a dealului şi caii păscând la poalele lui: trei regimuri simbolice se suprapun – animalierul, tectonicul şi celestul – într-o atmosferă pură, elementară, aproape mitologică. Sau acel apus de soare aprins la orizont, dincolo de nori, cu herghelia răsfirată pe coastă, în liniştea romantică a unui amurg ce transcende spaţiul şi timpul… Binecuvântată clipă a zilei, norocos cel care a trăit-o, fericit cel care o priveşte!”
Conferenţiar univ. dr. I.C. Corjan