Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut, joi, de poliţişti după o tâlhărie pe care a comis-o pe 29 octombrie 2014. Atunci, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Suceava, a reclamat că în timp ce se afla la domiciliu a fost agresat de o persoană care i-a luat un card bancare, o suma de bai şi mai multe bunuri.
Din audierea persoanei vătămate a rezultat faptul că în primele zile ale lunii octombrie 2014 a intrat în contact cu un bărbat a cărui identitate exactă nu o cunoştea şi s-au înţeles pentru realizarea unor lucrări de renovare a apartamentului proprietate. În acest sens persoana vătămată i-a înmânat bărbatului respectiv o cheie de la uşa de acces în apartament.
În seara zilei de 29 octombrie 2014, în jurul orei 21:30, bărbatul necunoscut a pătruns în apartament şi a deposedat partea vătămată de un card bancar, suma de 90 de lei şi i-a sustras mai multe bunuri din apartament. Prejudiciul a fost estimat la 2.200 de lei.
În urma activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti şi a probatoriului administrat s-a reuşit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 26 de ani, din comuna Dumbrăveni. Fiind audiat acesta a recunoscut comiterea faptei şi a indicat persoanele cărora le-a vândut bunurile sustrase.
„În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale şi ulterior a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de autor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, luându-se măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava. Inculpatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.