Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului împușcat la partida de vânătoare

ucis la vanatoarePolițiști de la Serviciului investigaţii criminale şi Serviciului arme, explozivi, substanţe periculoase Suceava, împreună cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava s-au deplasat, luni, din nou, la Negrișoara, în zona Glicu,  pentru a efectua măsurători la locul unde, duminică,  Gheorghe Gâză, 54 de ani, a fost împuşcat mortal de un alt vânător, la o partidă de vânătoare.
like-facebookProcurorii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, în cauză fiind confirmate și infracțiunile de  vânătoare fără autorizație legală și uz de armă fără drept.
La anchetă participă și un medic veterinar dat fiind faptul că  crima s-a petrecut la o partidă de vânătoare. 
Oamenii legii trebuie să ia în calcul și alte ipoteze, nu numai cea în care Gheorghe Gâză a pătruns în zona de tragere, fiind vorba de faptul că vânătorul trebuie să tragă sub un unghi de 45 de grade și să poarte haine fluorescente pentru a putea fi văzut de către ceilalți vânători.  
„Pentru a trage asupra vânatului, vânătorul trebuie să identifice clar ținta, nu tragi la voia întâmplării”, ne-a spus unul dintre pădurarii din zona Dorna Candreni. 
Criminaliștii au stabilit că asupra lui Gâza s-a tras de la o distanță de 130 de metri. La partida de vânătoare ar fi participat zece persoane, toate urmând a fi audiate în acest caz. 
Gheorghe Gâză avea o fiică care s-a căsătorit în vara anului trecut. El lucra la o firmă de cablu Tv din Vatra Dornei şi era pasionat de vânătoare. 
Vă reamintim că duminică, Gâză a fost împuşcat mortal cu o armă de un amic, respectiv Claudiu Gheorghe Raţă, la o partidă de vânătoare. Duminică,  un bărbat de 32 de ani, fără acordul scris sau verbal al gestionarului fondului de vânătoare, a organizat o ședință pe același fond de vânătoare Negrişoara, pentru identificarea și capturarea unui mistreț rănit anterior.
Pe perioada vânătorii s-a reușit capturarea exemplarului de mistreț rănit la data de 02 ianuarie 2015 și totodată a avut loc un incident extrem de grav. Un vânător, de 33 ani, Claudiu Gheorghe Rață, din Vatra Dornei, l-a împușcat mortal pe un alt bărbat vânător, de 54 ani, din comuna Dorna Candrenilor, care a pătruns în zona de tragere. Totul a fost un accident, nefiind vorba de o împuşcătură intenţionată asupra vânătorului.
Cercetările au fost preluate de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar în cauză se vor efectua cercetările și se va dispune soluție procedurală.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*