Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Se reduce acciza la motorina utilizată în agricultură

tractorGuvernul României a adoptat, în ședința din data de 29 decembrie 2014, Hotărârea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pentru perioada 2015-2020 se va institui o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei, utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, aşa cum este prevăzut la art. 8 lit. a) şi b) al alin. 2) şi Tabelul B al Anexei I din Directiva Consiliului 96/2003/CE de restructurare a cadrului comunitar pentru impozitarea electricităţii şi produselor energetice.
Ajutorul de stat se acordă trimestrial, pentru cantităţile de motorină utilizate pentru lucrările mecanizate în agricultură, sub formă de rambursare, iar valoarea acestuia se determină în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii.
Anual, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Hotărâre a Guvernului se aprobă sumele totale necesare schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Bugetul anual estimativ al schemei este de circa 700.000 mii lei.
Astfel, Guvernul a adoptat măsuri de susținere a fermierilor prin reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură stabilind o rată minimă de impozitare de 21 euro la 1.000 litri.
În contextul general dificil al ultimilor ani agricoli, cauzat de incidentele de mediu manifestate, fermierii vor resimţi efectele pozitive ale măsurilor de reducere a prețului de achiziție al motorinei, în sensul reducerii costurilor de producţie şi implicit a creșterii rentabilităţii activităţilor agricole. Totodată, se crează premise pentru respectarea calendarului lucrărilor agricole mecanizate, potrivit tehnologiilor specifice, cu efect implicit asupra nivelului recoltelor obținute.
În aceste condiții, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va susţine în continuare măsura reducerii accizei la motorina utilizată în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*