Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Consiliul Judeţean vrea să înfiinţeze o asociaţie pentru dezvoltarea zootehniei în zona de munte. „Avem ambiţia să îl facem proiect regional”

nechiforConsiliul Judeţean Suceava intenţionează să înfiinţeze o structură asociativă, prin care să fie susţinută dezvoltarea zootehniei la nivel regional.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, susţine că va fi urmat un model austriac pe care l-a văzut în timpul vizitei la Bergland, în Austria, la invitaţia Asociaţiei Fermelor de Vaci Noe.

like-facebook „Am avut o deplasare cu câţiva consilieri judeţeni într-o localitate din Austria unde am fost primiţi foarte bine de o asociaţie locală, care are foarte mulţi fermieri asociaţi. Au fost aproape 3 zile de vizite. Am văzut şi ferme moderne şi ferme clasice. Am văzut şi agroturismul şi chiar daca România e foarte mult în spate faţă de un astfel de sistem performant, decizia celor prezenţi în delegaţia suceveană e de a încerca să facem şi la noi aşa ceva. Paşii nu sunt simpli şi vrem să creăm un cluster-formă asociativă care să conţină şi CJ şi Camera Agricolă şi entităţi publice locale din zona de munte şi private (n.r. Coşna, Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Poiana Stampei sau Vatra Dornei”. Vrem să aplicăm pe proiecte europene ca în final să putem avea un astfel de sistem. Agricultura, mai ales cea legată de zootehnie montană, nu mai e o chestiune care se transmite din tată în fiu, ci se face aplicat. Nu avem altfel nicio şansă în piaţa concurenţială. Avem ambiţia să îl facem proiect regional şi vrem să aducem şi parteneri din Cluj, Maramureş şi Bistriţa”, a spus Nechifor.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*