Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Astăzi este soborul Maicii Domnului. A doua zi de Crăciun

Soborul-Maicii-DomnuluiÎn fiecare an, pe 26 decembrie, creştinii marchează soborul Maicii Domnului. Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Crăciun să se serbeze Soborul Maicii Domnului? Îndată după Naşterea Domnului avem Soborul Maicii Domnului, pentru că în ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Nasterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfintul Iacov fratele Domnului, Sfintul Prooroc David si ceilalti.
like-facebookCei ce au alcătuit sinaxarul anului n-au fost oameni neinvătati, oameni de rind, ci sfinti mari. Ei s-au intrebat: “Prin cine s-a făcut mintuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu si care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mintuirii lumii? Intii Iisus Hristos, al doilea Maica Domnu-lui”.

Vedem deci că mai inainte de veci s-a prevăzut, in sfatul Preasfintei Treimi, planul mintuirii neamu-lui omenesc prin intruparea lui Dumnezeu-Cuvintul dintr-o fecioară. De aceea v-am spus că intruparea s-a făcut după voia cea mai inainte povătuitoare.

Nici satana, nici heruvimii, nici ingerii, nici sfintii n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfin-tei Treimi, că Dumnezeu la plinirea vremii Se va face om din fecioară.

Si zice dumnezeiescul Părinte Maxim: “Cum de n-au stiut ingerii Taina cea din veac ascunsă si de ingeri nestiută, de vreme ce proorociile despre venirea lui Mesia s-au făcut prin ingeri?” Căci bunăvestirea Maicii Domnului s-a făcut prin ingeri (Luca 1, 28).

Si tot acelasi sfint părinte arată apoi, că intr-a-devăr stiau ingerii. Dar ce stiau? Că Se va naste Mesia, dar nu stia nimeni in ce chip. Taina a fost ascunsă pină la Hristos, ba este ascunsă si astăzi si va rămine ascunsă in veacul veacului. Rămine nestiut in ce chip Dumnezeu Cel neincăput si nescris imprejur de toate zidirile sale si de toate cerurile, a incăput in pintecele unei fecioare, ca să fie desăvirsit Dumnezeu si să Se facă om; ca in acelasi timp să stea impreună cu Tatăl pe scaun si in pintecele fecioarei si să le umple pe toate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*