Rămășițele pământești ale lui Alexandru Leon Ghika, urmaș al prințului Leon Ghika, (1831-1881), din comuna suceveană Dumbrăveni, au ajuns, vineri, în localitatea suceveană și au fost depuse în cimitirul familiei din incinta Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Vasile Ioniță.Alexandru Leon Ghika a decedat pe 21 octombrie 2014, în urma unei boli necruțătoare după o grea suferință. A plecat la Ceruri la vârsta de 71 de ani, lăsând o soție îndoliată, Sandra, (68 de ani). Ea a fost cea care a adus din Germania pe calea aerului, urna cu cenusă a celui pe care l-a avut alături și pe care l-a iubit. Cu lacrimi în ochi, Sandra a asistat la slujba special oficiată pentru pomenirea familiei princiare Ghika. La slujba de pomenire au mai fost prezenți viceprimarul Sorin Ababei, secretarul comunei, Mihai Chiriac și câteva persoane apropiate descendenților familiei princiare.
Sandra și Alexandru Leon Ghika au avut o căsnicie fericită însă viața a fost una zbuciumată mai ales că au fost nevoiți să plece din România. Trupul neînsuflețit a fost incinerat în Germania, acolo unde a locuit cu soția, însă Alexandru Leon GhiKa a dorit să fie înmormântat în cimitirul familiei din Dumbrăveni. Cei doi nu au avut copii.
„Soțul meu a ținut foarte mult să fie îngropat aici, la Dumbrăveni. A fost destul de greu pentru el dar și pentru amândoi, a suferit câțiva ani, a luptat cu boala dar nu a mai câștigat-o. Alexandru a fost în Dumbrăveni, acum câțiva ani și s-a simțit foarte bine și înainte să moară și-a exprimat această dorință , să fie îngropat aici. Eu sunt îndrăgostită de Moldova, de oameni, îmi place foarte mult zona, locurile și vreau să mulțumesc celor din administrație și nu numai, care m-au ajutat acum, dar și înainte pe soțul meu. I s-a oferit un loc în cimitirul bisericii care este un loc de cinste. Soțul meu a avut o viață zbuciumată însă am trăit ani frumoși împreună. A avut ca moștenire averi frumoase în România însă nu am mai avut puterea să recuperăm. Soțul meu a fost condamnat și nu a fost ușor”, ne-a destănuit Sandra Ghika.
„Ne-am căsătorit în București și împreună am plecat în Germania. Pentru noi statul german a plătit bani ca să ieșim din țară. Ne-a fost greu să părăsim țara, dar nu se putea pleca ușor ci cu ajutorul unor relații mai sus puse . A venit o listă cu persoanele răscumparate de statul german semnată de cancelarul Ștrauss de la acea vreme și pe lista eram și noi. …Am mers pentru reîntregirea familiei, părinții mei erau deja plecați însă și pentru ei statul german a plătit bani grei… Am revenit pentru prima oară la doi ani după ce am părăsit România, pentru că doi ani nu am avut voie să ieșim din Germania. Mie mi-a fost foarte dor să mă întorc aici, soțul meu a fost însă ceva mai dur și nu ducea lipsa locurilor din România. Și am revenit, m-am simțit foarte bine, dar m-am întors în Germania și mi-am zis <asta e noua mea țar> și am încercat să mă obișnuiesc. Însă totuși, mă simt legată de România. M-am născut aici, deși, am o școală germană, sunt foarte acomodată cu nemții dar nu se poate fără aceste locuri unde am văzut lumina zilei,unde am copilărit și unde până la urmă am o parte din viață petrecută”, ne-a mai spus Sandra.
Este știut faptul că tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, a fost o perioadă administratorul moșiei boierului Leon Ghika din Dumbrăveni. În amintirea geniului poeziei, care a crescut în jurul curții sale, în anul 1902, în parcul casei, a organizat cea mai mare sărbătoare a timpului, dezvelind o statuie din bronz, lucrată de sculptorul german Oscar Spaethe. De pe soclul statuii aveau să înfrunte timpul următoarele cuvinte: “Aici s-a născut Eminescu”. Statuia a fost distrusă în timpul răscolei țărănești. Autoritățile comunei Dumbrăveni au sprijinit însă ridicare a două busturi , cea a luceafărului poeziei românești și a prințului, Leon Ghika.Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Dumbrăveni unde este alături și cimitirul familiei Ghika este o biserică ortodoxă construită în 1801 de marele vistiernic Iordache Balș, proprietarul moșiei Dumbrăveni, unde avea și un conac.
