Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Viceprimarul comunei Broșteni, demis din funcție

vasile rusuViceprimarul  oraşului Broşteni, social-democratul Vasile Rusu, a fost demis  din funcție după ce  DNA  a început investigaţii de anvergură privind obţinerea fără drept a subvenţiilor provenite din fondurile europene. Alături de ele este cercetat chiar și primarul PSD,  Nicolae Chiriac.
Deocamdată, doar  viceprimarul a fost  schimbat din funcție, locul său urmând a fi luat de un consilier local.
like-facebookLa ultima şedinţă  de deliberativ local, din cei cinci consilieri locali ai PSD a fost prezent doar unul singur, adică  Vasile Rusu, viceprimarul oraşului.  
În același dosar mai este cercetat preşedintele  Asociaţiei Crescătorilor de Animale “Ciobănaşul” din Broşteni, Nicolae Nistor. Atât Nistor, cât și edilul orașului, ambii cercetați în stare de libertate, sunt acuzați pe lângă deturnare de fonduri europene și pentru infracțiunea de  înşelăciune şi abuz în serviciu. Ei fac parte din  megadosarul deturnării fonduriloe europene în care mai este cercetat  directorul general al APIA, Gheorghe Benu, directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, consilierul judeţean Ioan Piticari şi medicul veterinar Neculai Toma. 
Primarul PSD, Nicolae  Chiriac, este acuzat că i-a determinat pe consilierii locali din Broşteni să faciliteze preluarea de către Asociaţia Crescătorilor de animale „Ciobănaşul” din localitate, al cărei preşedinte este Nicolae Nistor, a unei suprafeţe importante de teren, prejudiciul total rezultat din acţiunile ilegale ale celor doi fiind estimat de către procurorii DNA Suceava la suma de 3,5 milioane de lei, subvenţii încasate ilegal din fonduri europene. Zilele trecute, într-un dosar similar a fost arestat primarul PSD de Udești, Săvel Botezatu și casierița, Manulea Borza.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*