Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Băiate de joc la Centrul de Transfuzii Suceava

donare sangeCadrele medicale de la Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava se  joacă cu sănătatea oamenilor. Nu lucrează  în mediu steril, iar atunci când  un donator întreabă de ce nu poartă mănuși chirurgicale, acestea  răspund într-un mod stupefiant: „am mâinile prea groase”, potrivit unuia dintre donatori, care a sesizat problema pe adresa redacţiei noastre.
Sucevenii care vor să facă un act voluntar și să doneze sânge pot fi oricând contaminați  și se pot îmbolnăvi pe motiv că personalul medical care lucrează nu își defășoară activitatea potrivit legii.
like-facebookFără un echipament special, cu papucei cu care circulă pe stradă și fără mănuși,  ace  pentru transfuzii care  nici pe departe nu sunt desfăcute în fața donatorului, acesta  este tabloul din laboratorul  unde sucevenii merg  să doneze sânge.  
Marţi,  cei care au donat sânge au avut surpriza să constate că femeile care își desfășoară activitatea la laboratorul Centrului nu respectă nici pe departe condițiile impuse de legislația în domeniu. Dacă majoritatea donatorilor nu își dau seamă că pot oricând să se contamineze  cu vreo boală, inclusiv virusul  HIV, există însă și persoane care știu de acest risc și solicită personalului medical să lucreze cu trusa medicală sterilă  și de unică folosință. Întrebată de ce nu lucreză cu mănuși chirurgicale  atunci când folosesește instrumentarul medical și punga de sânge, una dintre angajatele Centrului de Transfuzii i-a răspuns donatorului: Am mâinile prea groase”, apoi i-a transmis unei colege: „Vină și pune tu că vrea pe una cu mănuși”, susţine cititorul SuceavaNews.
Din fericire, nu toate sunt la fel, pentru că o altă  asistentă, probabil dându-și seama de greșeala colegei sale, îi spune: „Acesta nu este un răspuns!”.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*