Militarii Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit într-o parohie din oraşul Broşteni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleata, la sosirea echipajelor, ardea un prăznicar, construit din lemn şi acoperit cu plăci de azbociment, existând pericolul de propagare la o biserică nouă, o biserică de patrimoniu, monument istoric ce datează din 1760, şi la un prăznicar nou. Flăcările au distrus clădirea prăznicarului pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, bunurile aflate în interior şi circa 10 metri cubi lemn de foc.
Cel mai probabil, din cauza unor lumânări ce ardeau la morminte, s-a aprins vegetaţia uscată din cimitirul parohiei, iar focul a ajuns şi a cuprins clădirea prăznicarului, ameninţând şi construcţiile învecinate.
Prin intervenţia pompierilor militari şi civili au fost salvate clădirile celor două biserici şi a prăznicarul cel nou.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.