Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un şofer sucevean beat criţă, cu muzica la maxim în maşină, a provocat un accident la Cluj. Şase persoane au fost rănite

accident ambulantaUn accident grav de circulaţie a avut loc, sâmbătă seara, pe strada Eremia Grigorescu, din Cluj, provocat de un şofer din Suceava. Acesta, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat pe contrasens şi a lovit o altă maşină.

Conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, era la volanul unui Volkswagen Golf, însă la un moment dat a părăsit sensul său de mers şi a intrat frontal într-un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat din Cluj-Napoca.

like-facebookÎn urma impactului, şase persoane au fost rănite, câte trei din fiecare autoturism. Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au descoperit o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat la conducătorul auto care a produs accidentul, potrivit evz.ro. Conform aceleiaşi surse, martorii acestui accident au susţinut că muzica era dată la maxim în maşina condusă de şoferul vinovat.

Şoferul care a provocat accidentul de sâmbătă seara a fost reţinut timp pentru 24 de ore, însă apoi a fost eliberat de către instanţă, care a luat măsura controlului judiciar. Potrivit poliţiştilor, cele trei persoane aflate în maşina care circula regulamentar au fost rănite şi cel mai grav, în timp ce pasagerii din autoturismul care a pătruns pe contrasens s-au ales doar cu câteva răni uşoare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*