Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

A crezut că-i verifică apa şi gazul, dar i-au luat toţi banii din casă

politie radarJoi, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată  de un localnic de 81 ani, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă  suma de 1.200 lei.  Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la locuința acestuia s-au prezentat trei persoane care i-au relatat că doresc să verifice gazul și apa, sens în care au fost invitați  în apartament, unde, profitând de neatenția celor doi soți, au sustras suma de 1.200 lei.

like-facebookImediat, cele trei persoane au părăsit locuința fără a da alte explicații, iar după aproximativ 30 minute, victima a constatat faptul că dintr-o cutie în care se aflau și cupoanele de pensie, prezentate anterior unuia din cele trei persoane necunoscute, i-a fost sustrasă sumă de bani.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*