Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Soţi trimişi în judecată după un accident. Cum a încercat nevasta să-şi scape soţul de răspundere

judecat 2Doi soţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava după ce  au fost implicaţi, la începutul anului, într-un teribil accident de circulaţie petrecut în Neagra Sarului, comuna Şaru Dornei. Codrin Florin Buliga şi Laura Maria Buliga sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru fapte grave la regimul rutier.

like-facebookPotrivit procurorilor, pe 15 ianuarie, în jurul orei 14.20, cei doi soţi circulau cu o autoutilitară Mercedes Benz în localitatea Neagra Sarului. La un moment dat, şoferul, Codrin Florin Buliga, care era beat criţă, a pierdut controlul autoutilitarei şi a lovit o fetiţă de opt ani care mergea pe partea stângă a părţii carosabile. Copila a fost proiectată într-un camion staţionat. Şoferul a fugit apoi de la locul accidentului. El a fost identificat apoi de poliţişti şi avea o alcoolemie de aproximativ 1,45 – 1,60 g ‰. Fetiţa a necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, pentru a scăpa de răspunderea penală, bărbatul le-a spus polițiștilor că soția sa a provocat accidentul.
De asemenea, Laura Maria Buliga a declarat, fals, că ea este autoarea accidentului. Mai mult decât atât, ea s-a deplasat cu mașina proprie, un VW Golf, la locul accidentului, susţinând că ea este autoarea, încercând astfel să inducă în eroare poliţiştii şi să îşi salveze soţul de răspundere.
Codrin Florin Buliga este cercetat pentru „vătămare corporală din culpă”, „complicitate la infracţiunea de fals în declaraţii”, „conducerea pe drumurile publice unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0, 80 g/l alcool pur în sânge” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează fapta”, iar soția lui, Laura Maria Buliga, este cercetată pentru „fals în declaraţii”.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*