O dată cu sezonul rece, hoţii s-au reprofilat şi au început să fure acumulatori, cauciucuri sau chiar ştergătoare.
Marţi, un bărbat de 52 ani, din oraşul Gura Humorului, a sesizat poliția despre faptul că în noaptea de 17/18.11.2014, persoane necunoscute au sustras de la autotrenul aparţinând unei societăţi comerciale, 2 acumulatori auto în valoare de circa 1.800 lei. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autotrenul a fost parcat în parcarea Pieţei Obor din localitate, zonă care nu este asigurată cu sistem video de supraveghere şi nici cu personal de pază.
Luni, un bărbat de 37 ani, din orașul Liteni, a sesizat poliția prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, în perioada 15-17.11.2014, persoane necunoscute, au sustras 4 acumulatori auto de la două autoutilitare parcate în parcarea situată pe strada Salcâmilor din municipiul Rădăuți.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, prin distrugerea lacătelor de la capacele de protecție a acumulatorilor celor două autoutilitare, autori necunoscuţi au sustras cei 4 acumulatori, valoarea prejudiciului fiind de circa 1.500 lei.
Cercetările continuă în ambele cazuri sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Pentru prevenirea acestor evenimente nedorite, poliţiştii recomandă posesorilor de autoturisme:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia