Joi, 13 noiembrie, de la ora 18.00, în Aula Corpului E a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, va avea loc lansarea romanului Măştile exilului semnat de Constantin Arcu, recent apărut la Editura Cartea Românească.
Invitaţi, alături de autor: Elena-Brânduşa Steiciuc, Mircea A. Diaconu şi Oana Andriese.
Roman de strictă actualitate, Măştile exilului are în centru un picaro contemporan, nevoit să-şi părăsească ţara, în urma presiunilor diabolice ale Colonelesei Taifun. Ajuns în Italia, are parte de întîmplări extraordinare, în mijlocul emigranţilor, robi printre străini, mereu cu gîndul la un… Sion ce le străbate trecutul şi de care se simt legaţi printr-un cordon ombilical subliminal. Toţi speră să se întoarcă în lumea din care au fost izgoniţi. Odată revenit acasă, eroul asistă la metamorfoza uluitoare a maleficei sale inamice.
În spatele măştilor lui Constantin Arcu, viaţa se trăieşte la tensiuni adesea greu de suportat, atît în afara, cît şi în interiorul graniţelor.
„Aşadar, e multă ironie în romanul lui Constantin Arcu, o ironie aproape blîndă, recesivă, dacă n-ar fi starea de rău, de greaţă, pe care o ascunde. Fiziologia nu mai ascultă. Şi, dacă eroul se sal-vează prin ironie, viziunea e totuşi a unui moralist, nu în sensul angajării discursului în manifestarea vreunui didacticism steril şi tezist, ci în sensul angajării în radiografia răului.” (Mircea A. Diaconu)
Constantin Arcu s-a născut în 1956 la Flămînzi, jud. Botoşani. A urmat cursurile Facultăţii de Drept, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, susţinîndu-şi doctoratul în cadrul aceleiaşi universităţi. A fost magistrat şi conferențiar la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, dedicîndu-se mai tîrziu în exclusivitate scrisului. Romanul Faima de dincolo de moarte (2001) a fost nominalizat la premiile U.S.R. şi distins cu premiul Filialei Iaşi a U.S.R. A mai publicat: Cenuşa zilei (povestiri, 1995); Omul şi fiara (roman, 1996); Noiembrie la Drenthe (însemnări de călătorie în Olanda, 1999, în colaborare); Ceremonial de despărţire (proză scurtă, 2005); Cocteil în cranii mici(roman, 2011); Faima de dincolo (ediţia a II-a, 2011). I s-a decernat Premiul de Excelenţă al U.S.R. – Filiala Iaşi (2011). Este Cetăţean de Onoare al oraşului Flămînzi. Redactor-şef al revistei Bucovina literară (2010-2012), redactor al revistei Timpul (2009 – februarie 2014). Membru al U.S.R., Filiala Bucureşti – Proză.