Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, marţi seară, pe str. Boroaia Vale din comuna Boroaia. Un bărbat de 45 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe contrasens și l-a accidentat grav pe un localnic de 60 ani, aflat pe acostamentul drumului.
„Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, susţin reprezentanţii IPJ Suceava.