Sâmbătă, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată de un minor de 16 ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se deplasa pe str. Calea Bucovinei, spre centrul municipiului Rădăuți, a fost acostat de două persoane, care i-au cerut bani, după care, l-au lovit în spate și i-au sustras un telefon mobil, suma de 15 lei și rucsacul, în care avea un trening. Valoarea prejudiciului se ridică la aproximativ 700 lei.
„Cercetările continuate față de autori necunoscuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.