Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Expoziţie reprezentativă de fotografie “România şi China Pitorească”, la Suceava

picturaEdiţia a doua a Festivalului Fotografiei Chineze în România dedicat aniversării a 65 de ani de la stabilirea relaţiilor de diplomaţie dintre România şi China, a oferit posibilitatea prezentării şi în Suceava a unei expoziţii de artă fotografică cu imagini realizate în China şi  România.

Festivalul este organizat de Asociaţia “Euro Foto Art” în perioada 26 septembrie – 22 octombrie 2014, sub patronajul Ministerului Culturii, Ambasadei Chineze în România şi al Asociaţiei Fotografilor din China (CPA)

like-facebookExpoziţia intitulată “România şi China Pitorească” a fost alcătuită din cele 100 de fotografii realizate de cei mai reputaţi artiştii fotografi din România  şi 100 de imagini realizate de colegii lor din China.

Iniţiativa organizării expoziţiei comune îi aparţine artistului fotograf Ştefan Toth AFIAP, preşedintele Asociaţiei “Euro Foto Art”. Inţiativa a fost îmbrăţişată de Ministerul Culturii, care a finanţat Proiectul cu acoperirea cheltuielilor de editare a unui catalog color de 88 de pagini.

Festivitatea de lansare a Festivalului a avut loc la Biblioteca Naţională a României din capitală. La eveniment a participat ataşatul Cultural al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, domnul Yan Jianwu, doamna subsecretar de stat Irina Sanda Marin Cajal şi directorul Festivalului, artistul fotograf Ştefan Toth AFIAP.

Printre fotografiile expuse publicul vizitator va putea admira o serie de peisaje inedite fotografiate în România şi China, dar şi diferite portrete autentice în care personajele se manifestă foarte degajat şi natural. Multe din socio-fotografiile expuse prezintă diferite imagini de o valoare artistică deosebită.

Vernisajul expoziţiei, organizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” şi Iulius Mall, cuprinzînd o selecţie de 141 lucrări, va avea loc joi, 16 octombrie 2014, ora 18:00, la Iulius Mall din Suceava, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava Cătălin-Ioan Nechifor şi a directorului festivalului, Ştefan Tóth AFIAP.

Noua expoziţie de artă fotografică va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 30.10.2014.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*