Un cunoscut stomatolog din Suceava lansează un volum de poezii

13 octombrie 2014

rafeeO nouă manifestare culturală organizată de Biblioteca Bucovinei ''I. G. Sbiera'' Suceava sub egida Consiliului Judeţean Suceava. Este vorba despre lansarea volumului de poezie ''Rafee'', semnat de autorul sucevean Doru Mihai Mateiciuc.

Evenimentul va avea loc miercuri, 15 octombrie 2014, ora 11,00, la Sala de Artă ''Elena Greculesi''. Cartea apărută recent la editura ''Timpul'' din Iaşi va fi prezentată de scriitorii Mircea A. Diaconu, Cassian Maria Spiridon şi Florin Cântec.

like-facebookDoru Mihai Mateiciuc este un cunoscut doctor stomatolog din Suceava care a debutat cu poezie în anul 1983, în revista ''Convorbiri literare'' din Iaşi. Ulterior a publicat în reviste importante din întreaga ţară şi a fost premiat la concursuri literare, iar în 1988 a debutat editorial în volumul colectiv ''Prier'', la editura Cartea Românească din Bucureşti.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia