Bărbat în stare de inconștiență, găsit într-o mașină încuiată, în faţa unei şcoli

29 septembrie 2014

ambulanta spital suceavaUn bărbat a fost găsit în stare de inconştienţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o maşină încuiată, cu motorul pornit, în parcarea unei şcoli de pe raza localităţii Drăguşeni.

Un echipaj de poliţie care patrula pe DN 2 a observat un autoturism Alfa Romeo parcat în faţa unităţii de învăţământ, scrie Monitorul de Suceava.

Pe scaunul şoferului se afla un bărbat care părea că doarme, însă deşi poliţiştii i-au bătut în geam de mai multe ori, acesta nu răspundea.

like-facebookCum portierele erau blocate, poliţiştii au spart geamul portierei din dreapta şi şi-au dat seama că şoferul era inconştient.

Au chemat repede o ambulanţă, care l-a transportat la spitalul din Fălticeni, iar de aici la Spitalul Judeţean Suceava, conducătorul auto fiind diagnosticat cu comă gradele I şi II şi suspiciuni de atac cerebral.

Bărbatul a fost identificat în persoana unui localnic din Forăşti, Constantin G., în vârstă de 40 de ani.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia