Bărbat bătut crunt de două persoane după ce a petrecut într-un bar

29 septembrie 2014

ambulantaUn bărbat de 46 de ani din comuna Ciprian Porumbescu a fost dus de urgenţă cu ambulanţa la spital, duminică, după ce a fost bătut de un sucevean de 63 de ani şi fiul acestuia de 22 de ani.

În jurul orei 19.00, în timp ce se afla în incinta barului, victima  a avut discuţii contradictorii cu un localnic de 63 ani, localnic, aflat sub influenţa alcoolului, însă fără să se lovească, iar la ieşirea din local la o distanţă de 10 metri, pe DJ 178, a fost agresat de bărbatul de 63 de ani și fiul acestuia, de 22 ani, care l-au lovit  cu pumnii, după care au plecat.

like-facebookVictima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„În cauză s-a întocmit dosar penal  şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, potrivit reprezentanţilor IPJ Suceava.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia