FOTO Ministrul Fondurilor Europene, la Suceava: Sunt foarte mulţi oameni în sistem care n-ar trebui să mai facă parte

26 septembrie 2014
teodorovici si oameni de afaceri4Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, la Suceava, că subordonaţii săi nu ar mai trebui să fie consideraţi funcţionari publici, pentru ca activitatea lor să poată fi controlată mai bine.
La o întâlnire cu oamenii de afaceri la conferinţa “Afaceri.ro”, care a  avut loc la  Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, el a spus că “actualul cadru legislativ este imperfect”, drept pentru care se impune modificarea lui. La conferință au mai participat prefectul Florin Sinescu, președintele CJ, Cătălin Nechifor, senatorul Ovidiu Donțu, deputații Neculai Bereanu și Cezar Cioată. Totodată, au mai fost prezenți oameni de afaceri din județ . 
like-facebookTeodorovici a spus că lucrează la un proiect care va fi înaintat Guvernului, potrivit căruia angajaţii care lucrează cu fonduri europene vor fi evaluaţi de două ori pe an.
 “Sunt foarte mulţi oameni în sistem care n-ar trebui să mai facă parte . Din păcate, cadrul administrativ nu ne ajută şi vom încerca să schimbăm legea, cel puţin în ceea ce priveşte zona de fonduri europene. Să nu mai fie consideraţi funcţionari publici. De ce? Pentru a-i angaja mai uşor, pentru a-i plăti mai bine, pentru a-i putea concedia mai uşor atunci când ei nu respectă acea relaţie cu beneficiarul”, a spus Teodorovici.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia