Biserica Armenească din municipiul Suceava, de lângă Autogară, a fost spartă, în noaptea de miercuri spre joi, de un tânăr de 19 ani din comuna Râşca. Acesta a spart un geam şi a forţat cele două uşi de acces în biserică, apoi a furat 800 de lei, bani proveniţi din vânzarea de lumânări.
Tânărul Andrei C. a fost prins de poliţişti, iar asupra sa s-a găsit suma de aproximativ 750 lei, bani pe care a declarat că i-a sustras din biserică în noaptea respectivă.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.