Un tânăr de 18 ani care a furat poşeta unei femei a fost prins de doi poliţişti aflaţi în timpul liber, chiar în curtea Spitalului Judeţean Suceava.
Vineri, un agent de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, Biroul Ordine Publică, aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa pe str. Teilor din localitate, s-a sesizat despre faptul că o femeie de 66 de ani din localitate solicita ajutor, iar un tânăr alerga cu o poşetă în mână, fapt pentru care a procedat la urmărirea acestuia şi solicitarea sprijinului telefonic a unui echipaj de poliţie aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.
Astfel, în curtea Spitalului Judeţean Suceava, agentul de poliţie, sprijinit de un luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, aflat de asemenea în timpul liber şi de patrula de siguranţă publică sosită la fața locului, a reuşit imobilizarea suspectului, identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din comuna Şcheia. Asupra acestuia s-a găsit poşeta femeii, în interiorul căreia se aflau mai multe documente personale şi un portmoneu cu suma de aproximativ 400 lei.
Tânărul a recunoscut fapta comisă, iar bunurile găsite asupra sa au fost ridicate şi predate victimei.
„În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi fiind prezentat instanţei de judecată, acesta a emis mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 zile, sub aspectul comiterii infracțiuni de tâlhărie.”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.