Poliţiştii de frontieră suceveni au confiscat cantitatea de 18.300 pachete țigări, în valoare de 183.000 de lei, depistată într-un autoturism oprit pentru control în trafic, dar și la frontiera verde.
Un bărbat din Suceava este cercetat pentru contrabandă, un autoturism a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, iar întreaga cantitate de țigări a fost confiscată.
Joi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina – ITPF Sighetu Marmaţiei au oprit pentru control, pe DJ 209 G (raza localităţii Straja), un autoturism marca „ Fiat Ulysse”, condus de cetăţeanul român B. Petru, în vârstă de 23 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.
Existând suspiciuni că şoferul transportă ţigări (fiind observate unele modificări în podeaua autoturismului) s-a luat măsura conducerii acestuia împreună cu mașina la sediul S.P.F. Brodina, în vederea efectuării unui control amănunţit.
Astfel, au fost descoperite în autoturism în două locaşuri special amenajate în podeaua autoturismului, 1.800 pachete cu ţigări, marca „ Viceroy” de provenienţă ucraineană.
În baza celor constatate, poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui B. Petru actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 18.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 8.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina, în vederea continuării cercetărilor.
Şi polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al P.F Suceava în cooperare cu lucrători din cadrul S.P.F. Brodina au desfășurat, vineri dimineață, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, lucrătorii noștri au descoperit, pe direcţia localităţii Straja, la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră, mai multe colete voluminoase.
Imediat, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională, precum şi a cercetării în comun a evenimentului.
La faţa locului, pe teritoriul statului român, poliţiştii de frontieră suceveni au descoperit 33 de baxuri care conţineau ţigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci.
La sediul sectorului, în urma inventarierii baxurilor descoperite, s-a constatat că acestea conţin 16.500 pachete ţigări, de diferite mărci, în valoare de aproximativ 165.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.