Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Noi cazuri de heptatită A în judeţul Suceava. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 40

Alte şapte cazuri de hepatită acută virală de tip A s-au înregistrat, în ultima săptămână, în judeţul Suceava, numărul total al îmbolnăvirilor în focarele din comunele Marginea, Arbore şi Horodnic de Jos ajungând la 40.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu, a declarat, luni, că, în ultima săptămână au fost înregistrate alte şapte noi cazuri de hepatită de tip A la copii cu vârste sub 12 ani – câte două în Horodnic de Jos şi Marginea şi treiîn comuna Arbore -, toţi cei şapte pacienţi fiind internaţi pentru tratament.

Popescu a spus că numărul total al cazurilor de hepatită A a ajuns în focarele din cele trei comune la 40.

El a precizat că de la apariţia, la începutul lunii iulie, a primelor cazuri de îmbolnăvire, au fost administrate, până în prezent, 142 de doze de vaccin antihepatitic de tip A.

Totodată, DSP Suceava a distribuit materiale dezinfectante pentru dezinfecţia a şase fântâni, urmând să fie realizată o a doua etapă de dezinfecţie după ce, în urma analizelor de laborator a probelor de apă recoltate din aceste fântâni, s-a constatat că acestea nu corespund din punct de vedere microbiologic.

Popescu a spus că situaţia epidemiologică este monitorizată, în continuare, de DSP Suceava care recomandă populaţiei să respecte regulile de igienă personală pentru evitarea îmbolnăvirilor.

Primele îmbolnăviri au fost înregistrate la începutul lunii iulie la copii din comunele sucevene Marginea şi Arbore.

Sursa: Mediafax

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*