Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a făcut publice, miercuri, câteva imagini cu proiectul noului stadion. Arena, cu o capacitate de 15.000 de locuri, ar urma să fie construită în zona “Metro”, la ieşire din Suceava spre Fălticeni şi ar costa cel puţin 15 milioane de euro. Ion Lungu nu ştie încă dacă noul stadion va avea pistă de atletism.
“Acesta este noul stadion pentru care lucrăm la documentaţie. Eu sper ca în cele din urmă să putem găsi o finanţare prin fonduri europene şi să facem un stadion cu 15.000 de locuri. Avem mai multe documentaţii de detaliu, cu mai multe cote, cota maxima fiind de 20 de metri înălţime. Sper să avem totul pregatit până se clarifică situaţia fondurilor europene, respectiv axele, măsurile şi ghidul solicitantului. Vreau să avem aprobaţi indicatorii în Consiliul Local ca să putem promova un proiect pentru realizarea unui nou stadion. El poate să coste undeva între 15 şi 18 milioane de euro, depinde cu cât se licitează şi cât este cofinanţarea Primăriei. Eu cred că un efort din partea Primăriei de 1-2 milioane de euro nu e mare lucru ca să facem un stadion nou”, a anunţat Ion Lungu.
Primarul susţine că vrea ca stadionul să devină realitate până la sfârşitul mandatului său.