Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a mers, marţi, pentru a vedea în ce stadiu sunt lucrările la clădirea Centrului Cultural Bucovina. El s-a întâlnit cu specialiştii firmei care se ocupă de lucrări, respectiv cei de la Civica.
„Aşteptăm specialişti din ţară să vină la faţa locului pentru a vedea cum vom face o sală multifuncţională, care să poată găzdui şi spectacole de teatru. Trebuie să vedem ce aparatură nouă ne trebuie pentru proiecţie şi dacă mai putem folosi ceva din cea veche”, a spus Lungu.
Primarul speră ca lucrările să fie finalizate în acest an, iar în 2015 să fie aduse dotările. Pentru finalizarea construcţiei ar mai fi nevoie de trei milioane de lei.