Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Turism în siguranţă! Poliţiştii suceveni, pe urmele infractorilor care pun ochii pe turişi

Având în vedere potenţialul turistic al judeţului, în perioada iulie – octombrie 2014, poliţiştii suceveni desfăşoară campania de prevenire a infracţionalităţii Turism în Siguranţă.

Campania are ca grup ţintă turiştii care se vor afla pe teritoriul judeţului dar şi operatorii de turism şi unităţile hoteliere locale. Campania vizează informarea cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate în legătură cu diverse segmente infracţionale – tâlhării, furturi din auto, din genţi şi buzunare, din camerele de hotel, înşelăciuni.

În perioada 12 – 14 iulie, poliţiştii de prevenire au continuat activităţile de informare a turiştilor din zona Mălini, Gura Humorului şi Rădăuţi, fiind promovate recomandări cu caracter preventiv şi distribuite 430 de materiale informativ – educative pe linia furturilor de telefoane mobile şi bunuri electronice din autoturismele parcate, dar şi din camerele de hotel sau din alte locaţii în care se deplasează turiştii (parcuri, baruri, cluburi, discoteci, piscine, săli de sport şi tratament, baze de agrement, etc.).

Totodată, dispozitivele poliţieneşti din structurile operative au fost redimensionate şi reorientate, astfel încât să se reuşească identificarea cu operativitate a  celor care profită de neatenţia turiştilor şi le sustrag bunuri de valoare, stricându-le astfel distracţia concediului.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*