Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a cinci persoane care împărţeau droguri la Suceava

15 iulie 2014

Magistraţii Tribunalului Suceava au dispus, luni, arestarea preventivă a cinci ieşeni care făceau trafic de droguri inclusiv în judeţul Suceava.

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul Antidrog şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept, iar pe 10 iulie au efectuat cinci percheziţii domiciliare în judeţul Iaşi.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna februarie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cinci persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, din Comuna Lespezi, Judeţul Iași, constituite într-un grup infracţional organizat, ar fi procurat diferite cantităţi de droguri de risc (cannabis și hașiș), atât de pe raza Municipiului Pașcani, cât şi din Spania sau Italia, pe care le-ar fi valorificat unor consumatori interesați din Judeţul Suceava sau din zona limitrofă localității de domiciliu”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Faţă de cinci persoane a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, iar Tribunalul Suceava a luat măsura arestării preventive a acestora pentru 30 de zile.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia